L – TeN – Conectarea rețelei de transport europene printr-o legătură mai bună între nodurile terțiare Turnu Măgurele și Levski pentru o dezvoltare durabilă a zonei

PROIECTUL ”L – TeN – Conectarea rețelei de transport europene printr-o legătură mai bună între nodurile terțiare Turnu Măgurele și Levski pentru o dezvoltare durabilă a zonei”, Cod proiect 15.1.1.014, e-MS ROBG – 127, a fost finanțat de către Uniunea Europeană, prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, Axa Prioritară 1 – O regiune bine conectată, Obiectiv specific 1.1 – Îmbunătățirea planificării, dezvoltării și coordonării sistemelor de transport transfrontalier pentru conexiuni mai bune cu rețelele de transport TEN-T.

Durata de implementare a proiectului:

15.02.2017 – 30.08.2020

Proiectul a fost implementat în parteneriat între: UAT Municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman și Municipalitatea Levski, Districtul Pleven, Bulgaria.

Acest proiect a avut ca scop îmbunătăţirea infrastructurii de transport în regiunea transfrontalieră Turnu Măgurele – Levski, implicit la nivelul celor două noduri terţiare existente, precum și dezvoltarea unui sistem comun de management al traficului.

Proiectul a vizat modernizarea a 1,909 km din Municipiul Turnu Măgurele și 7,068 km în Municipalitatea Levski, astfel:

  • Strada Chimiei (tronson cuprins între strada G-ral Praporgescu și strada Stadionului) – 0,551 km
  • Strada G-ral David Praporgescu (tronson cuprins între strada Taberei și strada Stadionului)- 0,435 km
  • Strada Mihai Bravu (tronson cuprins între strada G-ral Praporgescu și strada Griviței) – 0,2 km
  • Strada Sfânta Vineri (tronson cuprins între strada G-ral Praporgescu și strada Primăverii) – 0,366
  • Strada Taberei – 0,357 km
  • Modernizarea și reabilitarea drumului rutier PVN 1110/III – 304/ – Tranchovitsa – Obnova –Municipalitatea Granitsa (Levski – Pordim) – Kamenets -/III – 3501  (de la I-3 km 6 + 800 km 0 +000 la km 13 + 868, km 7 + 068)

Lungimea totală a drumurilor modernizate este de 8,977 km.

În cadrul proiectului, Municipiul Turnu Măgurele a achiziționat 2 panouri cu mesaje fixe și două panouri cu mesaje variabile.

Locațiile unde au fost amplasate  echipamentele de trafic, au fost următoarele:

  • Panou mesaj fix: la intersecția dintre str. Stadionului cu Bd. Praporgescu (în curtea  Local Urban)
  • Panou mesaj fix: pe DN 1 (de la Corabia la intrarea în Turnu Măgurele)
  • Panou mesaje variabile: pe șos. Alexandriei (între Petrom și Wirom)
  • Panou mesaje variabile: la intersecția dintre str. Primăverii cu str. Calea Dunării, pe sensul  intrării în oraș.

Municipalitatea Levski a achiziționat 2 echipamente specializate pentru monitorizarea și înregistrarea traficului 24 h/zi.

Cele 2 echipamente au fost instalate pe drumul Municipal PVN 1110 Obnova – Kamenets.

Valoarea totală eligibilă  a fost de 4.532.577,37 euro.